luni, 28 noiembrie 2011

7 aprilie 2009, un dosar "înmormântat"

   Pașim în 2012 cu conștiința murdara...
În aprilie 2009 aproximativ 15 mii de persoane au ieșit sa protesteze pe străzile Chișinăului.
Media internaționala a botezat mișcarea "Revoluția Twitter", iar comuniștii au etichetat-o drept o "provocare româneasca".Vladimir Voronin și regimul comunist au reacționat violent la proteste, suspendând constituția din acea noapte. Rezultatele: cel puțin 3 morți și peste o mie de tineri torturați și deținuți ilegal peste o mie de zile de arest decise de judecători. Un Președinte și un Prim-Ministru amenințând protestatarii cu moartea și jurnaliștii ce nu erau sponsorizați de ei fiind hărțuiți, bătuți și confiscate toate dovezile ce demonstrau adevărul despre acea zi.
   Nimeni nu vorbește nimic despre 7 aprilie 2009, nimeni nu plătește pentru crimele de la 7 aprilie 2009.
Sunt doi ani și șapte luni, timp în care, în Republica Moldova nu a fost ales Președinte al țării.
  Oamenii doresc ca în memoria celor ce au murit atunci pentru o țară liberă, să-i susțină pe democrați, iar în mânile comuniștilor e destulă putere ca să pună bețe în roate nenumăratelor alegeri care au avut loc și o să mai aiba...

luni, 21 noiembrie 2011

Înainte, pe ușa din spate!

conflict-transnistrean,federatia-rusa,germania,traian-basescu,transnistrizare, Imaginea cancelarului A.Merkel alături de președintele rus Dmitri Medvedev, deschizând robinetul conductei de gaz Nord Stream, la Lubmin, pe coasta baltica a Germaniei, cu doar doua zile înainte de întâlnirea cu Traian Basescu, are dincolo de implicațiile economice, o puternica valoare de simbol, care ar trebui sa ne îngrijoreze atât pe noi românii care primim nenumărate piedici și nu suntem acceptați in spațiul Shengen, unul dintre motive fiind neântemeiat: eliberam prea multe pașapoarte cetațenilor din Republica Moldova, cât și pe țarile mai mici care nu au aceleași prioritați și le sunt ignorate problemele la Bruxelles.
   Conform euobservator.com, cancelarul german A.Merkel, a declarat ca: "Cetațenii Republicii Moldova vor sa intre pe ușa din spate în UE. Și cel mai bine ar fi sa începem negocierile cu Rusia privind introducerea regimului liberalizat de vize, în ciuda temerilor ca acest pas ar putea fi interpretat greșit de catre alte state post-sovietice."
   Germania și Franța se transforma în uneltele necuratului la Bruxelles, susținând extinderea rețelelor mafiote, fara nici-un fel de opreliște, în toata Uniunea Europeană.
    Angela Merkel încearca sa impună o forma a planului rusesc de federalizare a R.Moldova, Rusia reușind astfel să preia controlul celui de-al doilea stat românesc.
   În cadrul unei vizite oficiale, efectuate la finele anului trecut la Bruxelles, fostul președinte al R.Moldova, Vladimir Voronin a acuzat România de "agresiune permanentă" faţă de Republica Moldova, menţionând că Bucureştiul "nu a recunoscut corespunzător statalitatea Republicii Moldova". Liderul de la Chişinău s-a mai plâns şi de faptul că autorităţile române încearcă să submineze suveranitatea Republicii Moldova atrăgând studenţii în universităţile din România, preoţii spre bisericile sale şi oferind rapid paşapoarte româneşti cetăţenilor moldoveni.Replica Chişinăului a venit după ce autorităţile române, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, au declarat, în mai multe rânduri, că vor analiza împreună cu partenerii din cadrul Uniunii Europene posibilitatea de a oferi în regim prioritar cetăţenie română pentru solicitanţii moldoveni, întrucât numărul acestora este extrem de mare şi a crescut semnificativ odată cu integrarea României în UE. Precizăm că, potrivit unui sondaj realizat în luna noiembrie a anului trecut de Institutul de Marketing si Sondaje (IMAS), aproape 75% din cetăţenii Republicii Moldova doresc să obţină cetăţenia română, în timp ce 15 % susţin că nu-şi doresc cetăţenia statului vecin.
   România nu este obligată să consulte Uniunea Europeană atunci când decide să ofere cetăţenie română pentru cetăţenii moldoveni, a declarat la Chişinău ministrul italian de externe Massimo DAlema, citat de AP FLUX. În cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia unei vizite oficiale efectuată în Republica Moldova, şeful diplomaţiei italiene, Massimo DAlema, a declarat că eliberarea cetăţeniei române nu priveşte ţările europene şi că această chestiune este o problemă internă a României.
   În concluzie, Traian Basescu poate păstra șansele reîntregirii spațiului basarabean în România și astfel sub umbrela protectoare a NATO și UE.

luni, 7 noiembrie 2011

Suta de Movile-legendă, mister şi istorie a Republicii Moldova

Monumentul Suta de Movile se întinde pe un teritoriu de aproximativ 1.600 de ha în regiunea satelor Branişte, Avrămeni și Cobani din raionul Glodeni. Suta de Movile reprezintă un teren deluros, care se aşterne de-a lungul văii Prutului, ocupînd 6 terase ale râului.  Acesta este singurul loc din Europa, unde sunt concentrate într-un număr atât de mare recife submarine ale mărilor antice care acopereau pe atunci acest teritoriu – Marea Tortoniană şi Sarmatică. Astfel, acest relief s-a format zece sau douăzeci de milioane de ani în urmă. Ce-i drept există şi un alt punct de vedere ştiinţific, conform căruia acest relief complex s-ar fi format în rezultatul spălării rocilor sedimentare moi, dar şi ca rezultat a alunecărilor de teren.
Există, de asemenea, legenda conform căreia aceste dealuri apar ca movile, construite aici de cuceritorii acestor locuri în timpuri străvechi, înmormântând după o luptă sângeroasă ostaşii săi: în movile mici – soldaţii obişnuiţi, în cele mari – comandanţii militari. Dimitrie Cantemir a numit această localitate ”Centum Monticuli”. Valea celor „O Sută de Movile” face parte din rezervaţia ştiinţifică „Pădurea Domnească” şi se aşterne pe o distanţă de 8 km.
                În total, pe această cîmpie sunt mai mult de 3,5 mii de dealuri cu înălţimea de la 3-5 până la 60 de m. Cel mai înalt deal este situat la răscrucea a 3 drumuri, are o înălţime de 60 m şi se numeşte Movila Ţiganului. Anume de pe această movilă este cel mai bine să priveşti și să contemplezi acest monument unic al naturii în care se reflectă întreaga istorie a neamului. Stând acolo şi privind în jur parcă ne întoarcem în timp cu gandul la civilizaţiile mult apuse.
                Ascultăm cu un interes deosebit legendele populare care circulă de-a rândul anilor printre locuitorii din apropierea rezervaţiei. Ion Doroftea, locuitor al satului Braneşti, ne povesteşte legenda care i-a fost istorisită şi lui de părinţi încă din copilărie, precum că pe timpul când au venit turcii în Moldova au fi ascuns aur acolo, însă nu i-a venit nicodată idea să-l dezgroape, zice el cu ironie. Iurie Darie, originar din Branişti, vine cu o altă legendă în care spune că pe timpul războiului, soldaţii au făcut acele movile pentru a aprinde focuri care să anunţte ceilalţi luptători că năvălesc turcii. Iar mai apoi cei care mureau pe câmpul de luptă erau îngropaţi în acele movile.
                E surprinzător cu ce ne poate minuna natura, acele moviliţe ce duc în spatele lor ani grei, mister şi istorie.